Dermatoscopia este tehnica prin care se examineaza leziunile cutanate folosind un instrument special, dermatoscopul. Clasic, acesta este format dintr-un sistem optic si o sursa de lumina. Pentru examinarea leziunii cutanate, medicul dermatolog aplica dermatoscopul pe aceasta si o analizeaza in detaliu.
Tehnologia medicala actuala a permis dezvoltarea sistemelor digitale de dermatoscopie care ofera posibilitatea realizarii hartii dermatoscopice si stocarea informatiilor obtinute in urma examinarii. Avantajul major al metodei este accesul imediat la examinarile anterioare si posibilitatea de a compara imaginile stocate.
Avantajele dermatoscopiei
Dermatoscopia permite:
- examinarea pielii in profunzime,
- diferentierea leziunilor benigne de cele maligne,
- identificarea unui cancer de piele in stadiu precoce (mai ales in cazul melanomului malign),
Metoda este total noninvaziva si deosebit de utila in orientarea diagnosticului cancerului cutanat (melanom malign, carcinom bazocelular, carcinom spinocelular, etc). Dermatoscopia poate aduce argumente in favoarea efectuarii unei excizii chirurgicale a leziunii cutanate si ajuta la examinarea atenta si completa a pacientului.
Cand ar trebui sa efectuezi procedura?
Urmatoarele categorii de persoane sunt incadrate in categoria celor cu risc crescut de a dezvolta o leziune canceroasa si trebuie sa se prezinte la medic o data pe an pentru examinarea dermatoscopica a leziunilor de pe piele:
- persoanele care frecventeaza saloanele de bronzat artificial (UV artificiale) sau cele care se expun frecvent la soare (UV naturale),
- persoanele cu antecedente in familie de cancere cutanate,
- persoanele cu fototip I si II de piele (piele si ochi deschisi la culoare, care se ard usor la expunearea la UV),
- persoanele cu multipli nevi (alunite).
Aparitia recenta, cresterea in dimensiuni, culoarea modificata sau neomogena, sangerarea, marginile neregulate sunt caracterele unei leziuni cutanate suspecte ce trebuie sa te aduca imediat si obligatoriu la dermatolog!